Omu

Muntii Fagarasului prin caldari si vai

August, luna vacantelor! Cu greu am mai gasit timp sa merg intr-o tura din cauza serviciului si am ales ca o parte din concediu sa-l dedic Fagarasului impreuna cu sotia mea Bianca si alti doi prieteni buni, Andrei si Catalina. Toti am pornit la drum cu visul de a urca pe Moldoveanu si Negoiu.

Planul era urmatorul: la Moldoveanu pe creasta sau prin caldari de la Balea Lac (3 zile) si la Negoiu, tot cu plecare de la Balea (2 zile).

Din pacate, totul s-a decalat cu o zi intrucat chiar in seara dinaintea plecarii am avut un accident de masina. Noaptea tarziu... am reusit sa ne facem bagajele, de data aceasta cu ratiile de mancare foarte bine stabilite (dar iar am luat cu mult prea mult si m-am intors cu jumatate!).

Am plecat miercuri destul de tarziu in jurul orei 13. Drumul de la Lacul Vidraru si inca alti vreo 10 km a fost incredibil de prost in ciuda imaginilor foarte frumoase care ne-au mai atenuat disconfortul creat.

Dupa serpentinele care te duc incet-incet in caldarea Balea Lac la 2034 m, observam cum termometrul masinii inregistreaza temperaturi din ce in ce mai mici. Plecasem de la 33⁰C si ajungem la 13⁰C in jur de ora 18:30. Platim parcarea (4 lei/zi) si incercam sa ne strecuram printre atatea persoane care se perindau in jurul tarabelor pe care tocmai in luna februarie le traversem cu piciorul, acestea fiind ascunse sub straturi, straturi de zapada de cel putin 2 – 3 m.

Prea tarziu pentru a mai urca just for fun o simpla vale si avand in vedere ca urma sa se intunece in scurt timp, decidem sa campam si sa pregatim ceva de mancare. Locuri pentru cort ... cu greu mai gaseai. Camparea costa 15 lei/zi dar nimeni nu vine sa ia banii. Nimic amenajat...

Ne-am campat in aproprierea refugiului Salvamont insa noaptea tot alunecam cu sacul de dormit pe izopren pentru ca nu am reusit sa gasim un teren perfect plat. Dupa ora 21, poate nu stiati, se organizeaza seri campenesti cu focuri imense si muzica cu volumul la maxim si chiuiuituri oltenesti de la masinile de teren. De altfel, liniste totala intre doua CDuri schimbate. Rectific: a fost acelasi CD de 3-4 ori la rand. Asa ca daca doriti party all night long, adica pana la 4 dimineata, aici gasiti locul potrivit.

A doua zi, dupa o trezire dis-de-dimineata, in jur de ora 6 – 7 (si dupa treziri din ora in ora toata noaptea...:)
luam un mic dejun copios, impachetam totul si pornim pe o vreme nu tocmai frumoasa. Norii se adunasera si umezeala rece plutea in aer fiind semne certe de ploaie dupa o noapte cu un cer plin de stele. Ocolim prin dreapta Vila Paltinul, gasim traseul pentru Cabana Podragu (la care ne propusesem sa campam) si urcam spre Saua Caprei (2315 m), marcaj triunghi albastru. Trecem paraul si lasam in urma Lacul Balea care dupa un urcus pieptis printre bolovani mai mari si mai mici lacul ne apare mult mai mic cu cat urcam. 

Dupa ce lasam un grup de tineri echipati cu pantofi sport, ajungem in 50 de minute in sa, moment pentru o prima pauza scurta, rehidratare si poze de grup.

Ne continuam drumul pe linia de curbura cu mici urcusuri si coborasuri si ajungem la Lacul Capra.

Drumul parea usor pana aici.... Povestea continua prin cele 4 caldari pe care le-am tot urcat si coborat in aproximativ 12 ore desi timpul indicat este de 6 ore. Este drept ca fetele au mers mai incet iar noi aveam echipament ca pentru o luna in rucsacii de 20 - 25 kg (ca sa nu ne lipseasca nimic :) )

O scurta pauza in prima caldare. Primele doua au fost usoare in comparatie cu ultimile doua. Ultima caldare a fost cea care ne-a terminat... dar mai aveam pana acolo.

Un popas bun pentru o supa calda. O pauza mai lunga si iar un moment pentru poza de grup inainte de a doua caldare. 

Initial, credeam ca avem doar 3 caldari de strabatut iar cei care veneau din sens opus mereu ne spuneau ca aveam doar 2-3 ore pana ajungem insa, la fiecare caldare primeam aceleasi indicatii cu privire la timpii ramasi. Afland ca mai avem o caldare in plus de strabatut si timpul trecea destul de repede, ne-a scazut moralul la toti...

Un scurt popas inainte de a treia caldare unde am traversat si un mic ghetar... nu am apucat sa fac poza insa. 

Se facuse aproape ora 20:30 cand cea mai mare caldare se deschidea in fata noastra mult mai larga si abrupta. Cred ca ar fi fost normal sa existe o portiune de lanturi pe portiunea mare de grohotis si bolovani peste care aveam sa coboram. Epuizati, baietii carau si mai multe obiecte din rucsacii fetelor. Aici am pierdut cel mai mult timp intrucat a trebuit sa o ajut pe Bianca pas cu pas. Ne-a luat cam o ora sa coboram. Am lasat si rucsacii jos iar Andrei ne-a carat rucsacii din doua drumuri pana aproape de fundul vaii. Fetele erau foarte speriate ca nu mai ajungem inainte de lasarea intunericului. Fara Andrei, nu cred ca am mai fi reusit sa trecem de portiunea dificila. Urcusul era foarte pieptis si cu o diferenta mare de nivel. Devenise aproape imposibil pentru toti sa continuam. Greutatea ne apasa umerii si soldurile. La fiecare 20 de m de urcus ne opream gafaind. Nu eram siguri ca ajunsi in sa o sa observam cabana. Andrei face un ultim efort si urca mai repede urmand sa ne anunte in cazul in care zareste cabana. Urcam si noi mai incet si timpul trece. Andrei nu se mai vedea si am crezut ca pentru a nu ne dezamagi nu s-a mai intors sa ne dea o veste proasta. Dar vine intr-un sfarsit si ne spune: 15 minute! Ajungem si noi sus in sa, zarim cabana... erau mai mult de 15 minute dar important era ca o zarim. Probabil ca nu a vrut sa ne descurajeze. Coboram la frontala caldarea spre cabana Podragu foarte anevoios printre atatia bolobani. Ajungem fara rasuflare, ora 22:00. Nu am mai facut nicio poza, nu imi mai ardea sa admir peisajul ci doar sa le aducem pe fete la cabana.

Intram si cerem sa ne cazam la prici (curat dar cam neaerisit). Eram prea obositi pentru a mai pune cortul si a manca la primus. 

Nici nu apucam sa ne asezam bine in sala de mese si sa ne tragem sufletul ca ni se cer buletinul si banii... desi aratam ca dupa un maraton si nu aveam unde sa mai plecam. Comandam cate o ciorba si un ceai cald. A doua zi aveam cu totii o mica intoxicatie dar nimic grav. Am avut un somn bun desi la 06:00 mai toti se trezisera si era foarte zgomot in forfota creata pentru a se pregati: unii probabil pentru Moldoveanu, altii pentru a se intoarce. 

Nu stiam ca ne poate lua dublu ca timp, ca putem sa mergem si atat de incet si ca o sa facem pe salvamontul pentru fete mai bine de jumatate din drum. Nu era chiar un traseu pentru fete, cel putin daca nu aveau ceva exercitiu. Nu as fi ales acest traseu daca stiam ce ne asteapta desi am studiat o sumedenie de harti, pagini web si forumuri. Tot ce simteam atunci era ca trebuia sa o aduc pe Bianca in locul in care ea se simtea in siguranta, adica la cabana unde e "civilizatie" si exista oameni precum si confortul unui adapost din piatra. Nu mai simteam altceva legat de mine, nicio durere. Singura teama era ca nu am sa reusesc si Bianca o sa se panicheze si mai rau. Sunt sigur ca si Andrei a simtit la fel. 

Nu stiam ce era mai greu... rucsacul, traseul, faptul ca nu aveam habar cat mai dureaza, cum va fi drumul in continuare – si nici baietii nu stiau... ceva interior imi zicea ca trebuie sa mergem mai departe... eu insistasem sa o luam prin caldari, de frica inaltimilor de creasta... dar sa dau si aici de grohotis care te purta prapastios spre adancimile vaii sau de urcus pieptis incat era mai simplu sa il urc in patru membre decat sa pastrez verticala pentru ca rucsacul ma dezechilibra... in plus, un episod neasteptat de sufocare specific astmului si cauzat de efort a pus capac.... corpul meu nu ma mai asculta, desi eu vroiam sa ajungem pana la cabana! Nu suna bine nici sa innoptam... intr-o caldare... in the midlle of nowhere ... fara a avea habar unde suntem! Cand am zarit cabana era ireal, apoi s-a intunecat si drumul plin de bolovanisuri pe care stiam ca orice pas gresit poate avea consecinte nedorite... creea senzatia ca nu mai ajungem, cabana fugea de noi! Am ajuns in sala de mese, aglomerata.... sleita si epuizata.... nicicand nu mai traisem o stare de rau de oboseala din cauza efortului fizic! Nu puteam manca... gandi... Nimic nu mai conta, eram printre oameni... iar noaptea e un sfetnic bun iar somnul cel mai bun medicament! Tomorrow is another day.... as Scarlet used to say! - Bianca

Ziua a doua cu mult soare si o omleta excelenta ne mai anima putin. Hotarasem in seara precedenta ca eu si Bia sa nu mai ne intoarcem la Balea pe acelasi traseu pentru ca nu mai avea puterea psihica (iar de creste se temea) ci sa ne odihnim o zi la Podragu iar a doua zi sa coboram in orasul fantoma Victoria (asta aveam sa aflu mai incolo ca e adevarat) pe un drum de 6 ore. Vorbisem si cu cabanierul care a incercat sa ne dea cat mai multe sfaturi pentru a ne ajuta si variante de trasee, niciunul insa la fel de bun pentru Bianca ca acela stabilit de ea. Ne-a dat ideea insa ca ne pot lua bagajul Biancai cu magarusii care faceau traseul Podragu - Victoria pentru aprovizionare o data sau de doua ori pe saptamana. Rasuflam usurati ca avem pe cineva sa ne insoteasca iar Bia nu mai trebuie sa faca efort carand rucsacul.

Andrei si Catalina aveau de gand sa faca Moldoveanu iar a doua zi sa se intoarca la Balea pe creasta.

Aflam insa cateva minute mai incolo fie ca s-a anulat drumul cu magarusii, fie ca nu s-a anulat insa ca nu o sa putem sa ne tinem dupa aceste patrupede care trageau prea repede la vale.

Intru in panica la gandul ca o sa am un drum lung si nu stiu daca am sa reusesc sa o duc pe Bianca cu bine jos si aproape ii implor pe Andrei si Catalina sa isi schimbe traseul si sa ne insoteasca. 

Fara sa ezite, avem acceptul lor si rasuflu usurat. Apoi ne dam seama ca nu are rost sa mai pierdem o zi la Podragu si ca ar fi bine sa plecam cat mai repede pe un drum de 6 ore estimat de marcaj. Avea sa dureze 12 ore si aproximez si am parcurs in jur de 35 de km (sau poate exagerez). Cel putin jumatate din drum am tot coborat o vale care nu se mai termina parca si care trecea raul de peste 5 ori, urca si cobora...

In 10-20 de minute am strans totul si am plecat pe un soare cum rar mai prinzi in Fagaras. Drumul scurt si fara probleme de 45 de minute avea sa ne poarte catre cabana Turnuri prin peisaje ce semanau cu Elvetia (desi inca nu am apucat sa ajung in acei Alpi adevarati).

Observam in fata ca ni se deschide o vale lunga dar nimeni nu ar fi banuit ca poate sa fie chiar atat de lunga! O alta zi, aceeasi intamplare, un drum care ne-a stricat genunchii si parea ca nu se mai termina.

Cabana Turnuri, un loc primitor cu cabanieri adevarati si cu suflet mare, un loc pe care-l recomand oricui care doreste sa gaseasca o asezare departe de tot zgomotul vietii si in care valorile simple si imaginile alpine sunt tot ce conteaza.

Inca cu zambetul pe buze?! :)) 

Ajungem destul de tarziu, peste 6 ore de mers, la un drum forestier. Si acesta, parea ca nu se mai termina... Dupa mult drum batut, dupa intalniri cu hoti de lemne cu figuri dubioase, ajungem sa gasim un indiator care ne anunta: Orasul Victoria 7 km. Nu au fost 7 km!! Dar daca ar fi scris cat era exact, probabil ca am fi campat in mijlocul drumului desi zona era plina de afine...Curios insa, pe drum ne-am intalit cu o fata din vest care avea de gand sa campeze exact acolo pentru ca gresise drumul... si era singura! O femeie barbat adevarata! Inconstienta sau vesticii nu au aceeasi teama de ursulache? Degeaba ne-am caznit pret de 15 minute sa ii spunem ca cea mai buna optiune e sa se intoarca (era ora 17 si abia era la poalele vaii). Nu am auzit nimic de rau la stiri in zilele urmatoare.

Ajungem in sfarsit si zarim cate o casa, apoi alta si in cele din urma un sat in toata regula! Dar nici urma de oras. Mai gandeam ca aceste case poate se aflau la perferia orasului....

Intalnim si doua doamne in fata portii unei case. "Buna ziua...mai e mult pana in Victoria? "...Mult..." "Exista microbuze, avem cu ce ajunge?" "....Nu, taiati campul sa o luati mai repede caci drumul va ocoleste...." 

Superb!!

Cel putin era camp si numai coboram... sau urcam... era ca pe asfalt practic. Dar orasul abia se zarea! Imposibil sa fie 7 km! Cel putin 15 dupa alti 7 pe drumul forestier... Taiem campul in doua, baietii fiecare cu un rucsac in spate si altul in sprinare. Soare, gaze, transpiratie... Suntem aproape (?).

Oprim la umbra unui nuc batran si un baiat ne iese in cale si se ofera sa ne ajute sa ne cazeze la el. "Dar mijloace de transport sunt ceva pe aici? Ai un unchi, vreun tata cu o masina contra cost?" "No..., fiti linistiti ca nu avem!" Cool!! Un pustiulache superb care ne-a mai oferit cateva informatii importante despre drum si care macar ne-a asigurat ca alta cale decat mersul nu exista! Apoi la sfarsit ne-a zis o poezie, cum il cheama si cati ani are si ca traiec toti din alocatie... I-am dat ceva bani...oricum...aici se pare ca nu aveam ce sa fac cu ei :)) Semana cu pistruiatul, sa fie sanatos! Ne-a facut pe toti sa radem si sa ne mai revenim!

'

Gasim aproape de intrarea in oras o masina. Fetele converseaza cu soferul... baietii mesteca pietris si nisip in spate :) Intre timp sunasem si acasa sa ne interesam de microbuze... dar nu au gasit... Atunci am facut prin telefon o rezervare de pe net la un hotel... probabil singurul? "De la marginea orasului, in cat timp ajungem la hotel... la dvs?" "Strabateti in maxim 15 minute orasul de la un cap la altul!" mi se raspunde...
Ce e cu oamenii astia din Fagaras? Nimeni nu stie sa aproximeze timpul, distanta?!!! Drumul era mult mai lung si mare noroc am avut cu masina care ne-a luat din drum.

Hotel, civilizatie, mic dejun inclus, pat, apa calda, curent, Discovery!
Si o cina cum nu am mai avut de mult, cred ca toti am comandat cate doua feluri de mancare si le-am si dovedit pana la ultima firimitura!
Ne facem planul pentru a doua zi. Gasim ca exista un microbuz la 8 care pleaca chiar din fata hotelului. Apoi aflam ca nu merge sambata, apoi aflam de la altcineva ca pleaca sambata.... God!!! ...nu se mai termina...
Cu speranta ca pleaca ceva totusi si ca e singura sansa, ne trezim toti la 6 dimineata, rucsacurile erau gata de cu seara caci oricat de obositi eram nu puteam dormi de oboseala, nu ne mai puteam misca, mergeam precum robotii. Scoatem bani de la bancomat... mancarea din rucsac nu mai apucam sa o mancam... luam un mic dejun copios  (inclus in pretul cazarii) ca si cand ar fi ultima masa (incredibil ce preturi mici si portii mari poti gasi in Victoria!) si mergem in statie.
In orasul fantoma, unde nu vezi oameni pe strada nici masini, unde nu exista mijloace de transport in comun, unde magazinele sunt rare (si e oras!) cat de mare sa fie miracolul ca in statie sa gasim un localnic cu un eBookReader si deschis .... si cu acces la internet ... si cu GPS?!!
In 3 minute ne arata traseul pe Google maps si ne lamureste ca in 4, sansele de a face autostopul sunt mult mai mici (pentru ca microbuzul mergea pana in Cartisoara, de acolo trebuia sa mergem vreo 10 km la drumul care ducea la Balea (cu autostopul) iar de acolo sa facem autostopul pana la Balea Cascada (35 km), apoi sa luam telelecabina.
Mai erau 3 minute pana venea microbuzul, fugim repede la hotel sa lasam fetele si toate bagajele. "Unde sunt banii? Cheile de la masina? Da-mi portofelul! Apa a luat cineva?" Iar eu si cu Andrei pornim in fuga inapoi in statie si ne urcam in microbuz. Coborati in Cartisoara... (formata dintr-o mana de case) ne postam civilizat la autostop.
Trec 15 minute si nimeni nu opreste. Andrei se epileaza si... tot nu are noroc :) Opreste un TIR, bucurosi urcam si ... facem politica..."Toata treaba se impute de la Bucuresti!!" ne spune soferul. "De unde sunteti?" "aaa...din Bucuresti." Si Boc...Basescu...si partidele... dar ajungem la destinatia interimara si iar ne postam... 20 de minute... 30 de minute... Ne intrebam daca nu cumva este vreo tehnica speciala de a face autostopul! Cum se face cu mana? Cum se tin degetele? De cate ori sa dam din mana si in ce sens?
Doua doamne postate mai sus de noi se urca in primele 5 minute. Poate daca eram un baiat si o fata aveam sanse mai mari. Aratam totusi a oameni civilizati, cu haine de baieti de munte... de parca cineva ar observa sau ar conta asta! Suntem aici sa urcam muntele nu la prada! Pls take us with u!! pls pls pls...
Cu toate acestea, doi baieti de bine ne iau cu ei si culmea, urcau tocmai la Balea Lac! Super! (cat noroc sa avem totusi?!)
Ajungem la Balea, frig, norii se lasasera si ploua. Nici gand sa mai facem vreun traseu. Luam masina si pe drum schimbam traseul: le propunem fetelor sa mergem la Muntele Rosu, Cheia!

Fetele noastre au stat in puf! Au fost reprimite intr-o camera si pana am venit noi (cam in 2: 30) s-au uitat la un film de dragoste (din pat!) si au mancat... :(
Ne-am imbarcat cu directia Cheia via Brasov unde am colindat prin magazinul Himalaya si altele similare, ne-am informat cu privire la cei mai usori saci de dormit, cele mai usoare primusuri, cele mai usoare corturi, rucsaci, etc si am decis ca alta cale nu e pentru a face rost de atatia bani decat sa ma epilez si eu...

.... ne-am facut poze si am mancat inghetata la kg...cel putin era rece caci erau peste 30C... veniti de la 5C

Drumul de la Cheia la Cabana Muntele Rosu este de nota - 20 (semnul din fata e minus!). Cratere de Luna. Never ever nu mai merg cu masina pe acolo. Asta iarna nu era atat de cumplit din cauza zapezii care astupa craterele.
Ajunsi... :((( zeci de masini, corturi, focuri si muzica la maxim. Fiecare masina cu cortul ei si muzica ei si focul ei si.... Nu am avut altceva de facut decat sa ne integram in peisaj, altfel am fi aratat suspecti. Am facut si noi focul (era la moda focul cat mai mare) si ne-am manelit pe muzica celorlalti. Ne-am luat 4 carnati afumati la pretul de 60 kg de la Cabana Silva (!!!) pentru focul nostru, multa bere si vin. Daca e chef de chef, sa fie atunci chef!

A doua zi, prea obositi pentru a mai face un Zaganu sau ceva...ne-am tolanit pur si simplu la soare (fetele) iar baietii au exersat tehinicile de supravietuire a la Bear Grylls si aprinderea focului pana ne-am afumat intr-un hal incat nu ne mai suportam unul langa altul. (atentie pentru fete: Bear Grylls arata bine, dar pute!!!)

O cafea la cabana pentru a utiliza o buda... de altfel si in padure era plin de corturi si nu aveai unde...

конец

Am ajuns acasa si urmatorul lucru pe care Bianca m-a intrebat a fost: "Cand mai mergem in Fagaras??"

Asta-i fata mea!!!